PSD a păcălit ani la rând Moldova, regiunea din care partidul a colectat multe voturi, dar pe care a ţinut-o intenţionat în sărăcie.Nu există altă explicaţie pentru gradul redus de dezvoltare în care se chinuie Moldova controlată de baroni PSD decât cea a unui plan malefic de exploatare politică a resurselor regiunii prin menţinerea unei mari părţi a locuitorilor săi într-o stare de dependenţă de cei „care dau“

.Numai că PSD şi baronii săi nu „au dat“ nimic oamenilor, nu le-au adus prosperitate, nu le-au adus dezvoltare. Din contră, au luat, au luat pentru sine, pentru rudele şi pentru reţelele lor de corupţie.Tocmai de aceea, Moldova nu are autostradă la 30 de ani de la căderea comunismului, nu are nici măcar un drum expres veritabil.

DN 2, legătura regiunii cu Bucureştiul, este un culoar al morţii, nu o şosea în care autoturismele şi vehiculele de transport marfă să se deplaseze în siguranţă.Cum să se dezvolte Moldova dacă nu este conectată la nici o rută europeană de transport? De ce ar veni un investitor, în oricare din oraşele regiunii, să deschidă o fabrică, dacă exportul bunurilor către Europa s-ar face anevoios şi cu costuri suplimentare, din cauza drumurilor proaste?

Premierul Ludovic Orban a fost la Iaşi, în campania electorală, şi a anunţat cele mai mari proiecte de investiţii pe următorii 10 ani care se vor face în Moldova, printre care investiţii în infrastructura de transport şi în reţele de distribuţie de gaze naturale.Sunt două direcţii cheie pentru a atrage investitori în producţie, cei care să aducă plusvaloare zonei: drumurile de viteză şi infrastructura de utilităţi.

Ludovic Orban a vorbit de trei mari investiţii rutiere: Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, finanţabilă din fonduri europene, Autostrada A7, care ar urma să facă legătura între Ploieşti şi Siret, şi Autostrada Bacău-Braşov.Pentru Autostrada A7 au fost semnate deja contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru cele şapte tronsoane, din care cel puţin patru vor fi finanţate din fonduri europene.Pe lângă aceste investiţii care vor aduce dezvoltare, calitatea vieţii depinde şi de o sănătate bună a populaţiei. Dar şi de tratamente moderne, atunci când apar problemele.Premierul a afirmat că obiectivul Guvernului este ca, până la sfârşitul anului, să semneze contractul pentru realizarea proiectului spitalului regional de la Iaşi, pe care PSD l-a promis acum 4 ani, dar care este abia în stadiu incipient.Cu voinţă se poate, pentru că şi Moldova trebuie să se europenizeze!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.