ORA 19:30-
INCA DOUA CAZURI DE CORONAVIRUS IN TARA

Este vorba despre o femeie din Buzău și un bărbat din București, care au fost testate pozitiv, potrivit informațiilor Digi24. În România avem confirmate până la această oră 17 cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

  Italia raportează 1797 de noi cazuri de infectare și 97 de morți! Totalul cazurilor de infectare a ajuns la 9172. Numărul deceselor a ajuns la 463. 724 de persoane s-au vindecat și 650 de cazuri sunt critice.

Toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri până pe 22 martie.\

„Avem informații că mulți cetățeni români care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiei și-au făcut bagajele și au pornit spre România. Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală”, a spus Orban.

De asemenea, vor fi sistate stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

Premierul a mai spus că firmelor și instituțiilor li se va solicita să permită angajaților să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil.

STIRE IN CURS DE ACTUALIZARE….

COVID-19: INFORMATII LIVE

BULETIN INFORMATIV ORA 16

Cele 10 persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) și internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța și Craiova au o starea generală de sănătate bună, iar pacienții în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizați cu atenție.

Până astăzi, 9 martie, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.

În cursul zilei de astăzi, până la această oră, nu au fost confirmate alte persoane diagnosticate pozitiv cu acest virus.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, scăderea față de ultima statistică fiind datorată ieșirii din izolare a unui număr însemnat de persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri.

Până la această oră au fost prelevate și analizate 1010 probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea 995 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu noul coronavirus.

Vă informăm că, până în prezent, au fost înregistrate 18 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, în care sunt cercetate 26 de persoane.

Reamintim deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu COVID-19 și care au intrat în vigoare de astăzi, 9 martie, începând cu ora 12.00 până la data de 31 martie a.c., cu posibilitatea prelungirii:

Sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia. De asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre.

Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud.

Cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.

Accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz.

Transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricțiile de trafic impuse prin hotărârea CNSSU din data de 8 martie a.c., privind accesul pe teritoriul României.

Restricțiile menționate se aplică și pentru transportul maritim și fluvial. Deciziile enumerate mai sus sunt valabile până la data de 31 martie a.c., cu posibilitate de prelungire.

Totodată, începând cu data de 8 martie 2020 sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile de sănătate publică locale.

Și această decizie este valabilă, de asemenea, până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.

În aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

Până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, care vor fi luate în urma desfășurării ședințelor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Măsurile anunțate luni, 9 martie, pentru a evita răspândirea Covid-19

Organizatorii au anunțat azi anularea turneului de la Indian Wells. Decizia a stârnit nemulțumire în rândul sportivelor, printre care se numără și Sorana Cîrstea.

„Departamentul de Sănătate Publică din Riverside County a declarat o urgenţă de sănătate publică în Coachella Valley după confirmarea unui caz local de coronavirus (COVID-19). Ca urmare, BNP Paribas Open nu va avea loc din cauza îngijorărilor privind coronavirusul şi pentru securitatea participanţilor şi spectatorilor. Această decizie a fost luată în urma sfaturilor profesioniştlor din medicină, Centrului de Control al Bolilor şi Statului Californa”, se arată într-un comunicat publicat pe contul oficial de Twitter al turneului.

Competiţia ar putea avea loc la alte date. Turneul de la Indian Wells, unul dintre cele mai mari din tenis, era programat între 11 şi 22 martie, în direct la Digi Sport. Luni ar fi trebuit să înceaptă calificările.

Duminică, erau înregistrate 539 de cazuri de infectare cu coronavirus în SUA, dintre care 114 în California, iar 22 de persoane şi-a pierdut viaţa în toată ţara.

PSG – Dortmund se va juca fără spectatori, deşi parizienii şi-au dezinfectat stadionul

Paris Saint Germain a decis să-şi dezinfecteze propriul stadion, Parc des Princes, în speranţa că meciul cu Borussia Dortmund, din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, se va disputa cu spectatori, în ciuda epidemiei de coronavirus.

Măsura a fost însă în zadar: autorităţile locale din Paris au decis ca partida să se dispute cu porţile închise.

După România, și în Bulgaria meciurile de fotbal se vor disputa fără spectatori

Liga Profesionistă Bulgară a anunţat că meciurile de fotbal din următoarele două etape ale primei ligi se vor desfăşura fără spectatori, în contextul înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus.

În Bulgaria au fost depistate patru cazuri de infectare cu noul virus. Aceste cazuri au fost înregistarte în Pleven şi Gabrovo, unde autorităţile au decis amânarea tuturor evinementelor sportive.

Duminică, şi Liga Profesionistă de Fotbal de la Bucureşti a anunţat că a decis ca meciurile din Liga 1 să se joace fără spectatori în tribune, în condiţiile regulamentului.

Toate competiţiile oficiale de baschet din România se vor disputa fără spectatori

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a hotărât, luni, ca toate competiţiile oficiale de baschet din ţară să se dispute fără spectatori, în urma deciziei Guvernului României, conform căreia se interzic evenimentele sociale cu participarea a mai mult de 1.000 de persoane din cauza răspândirii virusului COVID-19.

„Începând cu data de 09.03.2020, toate competiţiile oficiale de baschet din România se vor desfăşura fără spectatori. Totodată, în acord cu Hotărârea nr. 6, din data de 06.03.20, a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, şi a adresei MTS nr. 14, din data de 08.03.2020, pentru toate evenimentele publice cu mai puţin de 1.000 participanţi este obligatoriu avizul prealabil al DSP locale.

Prezenta decizie se aplică tuturor competiţiilor oficiale de baschet din România, inclusiv celor organizate de Asociaţiile Judeţene de Baschet sau de AMBB, până la data de 31.03.2020. În raport cu evoluţia măsurilor luate de autorităţi, prezenta decizie va fi modificată”, se arată în decizia Consiliului Director publicată, luni, pe site-ul oficial al FRB.

Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice, fără spectatori

Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice pentru JO 2020 de la Tokyo, programată la joi la Olympia, în Grecia, se va desfăşura fără spectatori, după mai bine de 35 de ani, după ce organizatorii au introdus măsuri stricte de protecţie împotriva epidemiei de coronavirus.

Este pentru prima oară de la Jocurile Olimpice din 1984, desfăşurate la Los Angeles (SUA), când această ceremonie tradiţională se va derula fără spectatori, a căror prezenţă va fi interzisă şi la repetiţia generală de miercuri.

Mult-aşteptatul eveniment al aprinderii flăcării olimpice, care se face atât pentru Jocurile de vară, cât şi pentru cele de iarnă, atrage în general mii de spectatori, din Grecia şi din străinătate.

Toate meciurile de fotbal din Italia ar putea fi suspendate

Ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, i-a catalogat „iresponsabili” pe conducătorii Serie A, pentru faptul că ignoră deciziile guvernului de a suspenda meciurile de fotbal, din cauza epidemiei de coronavirus.

Săptămâna trecută, guvernul italian a stabilit că evenimentele sportive din ţară se pot disputa cu porţile închise până la 3 aprilie, dar restricţiile sporite anunţate duminică l-au făcut pe Spadafora să ceară suspendarea imediată a meciurilor de fotbal, măsură împărtăşită şi de sindicatul jucătorilor (AIC).

Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) are programtă o reuniune pe tema coronavirsului abia marţi.

Italia este ţara europeană afectată cel mai mult de coronavirus, înregistrându-se peste 7.300 de cazuri de îmbolnăvire şi 366 de decese.

Barcelona – Napoli, cu porțile închise?

Barcelona poate juca unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului fără spectatori. Presa catalană susține că partida dintre Barca şi Napoli, din returul optimilor Ligii Campionilor, se va disputa cu porţile închise, din cauza epidemiei de coronavirus.

Autorităţile catalane ar fi luat deja decizia ca meciul să aibă loc fără public, potrivit sursei citate.

Lionel Messi şi compania n-au mai jucat fără spectatori de doi ani şi jumătate, când a disputat fără oameni în tribune meciul cu Las Palmas din cauza revoltelor publice din Catalonia.

sursa:digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.