Parlamentarul USR Daniel Popescu, vicepreședinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaților, solicită Guvernului să apere drepturile muncitorilor români sezonieri din străinătate. În contextul plecării tot mai multor români la muncă sezonieră în străinătate și a depistării a peste 1000 de români infectați cu coronavirus la un abator din Germania, deputatul USR Daniel Popescu a subliniat problemele cu care se confruntă muncitorii români atunci când ajung să lucreze în agricultură sau zootehnie peste hotare. Pornind de la cazurile tot mai frecvete de români recent infectați cu Covid-19 în afara țării și de la un studiu britanic recent, care arată faptul că muncitorii români sezonieri sunt, alături de bulgari, cei mai expuși la exploatare, abuzuri și forme moderne de sclavie, Daniel Popescu solicită Guvernului să apere drepturile cetățenilor români care pleacă la muncă în străinătate printr-o abordare preventivă și pro-activă.
Daniel Popescu a insistat asupra faptului că tratarea românilor ca „forță de muncă de mâna a doua” în străinătate nu este o noutate, ci durează de ani de zile:
„Această problemă nu este de ieri, de azi, ci de foarte multă vreme. Acum doi ani, am interpelat Ministerul Afacerilor Externe pentru a-i aduce în atenție chiar plângerile lucrătorilor români din industria germană a cărnii. Printre acestea, amintesc doar timpul de lucru, care depășește 8 ore pe zi; privarea de drepturi precum sporurile de noapte, plata concediilor legale; condițiile de cazare — locuințe insalubre și friguroase, pentru care angajatorul oprește lunar 200 de euro; echipamente de lucru, pentru care se rețin 50-100 de euro ș.a.m.d.”, a precizat Daniel Popescu.
Problema este, însă, pentru deputatul român de diaspora, că autoritățile române competente nu iau suficiente măsuri pentru a preîntâmpina și a combate astfel de practici:
„Din informațiile care circulă în presă și pe baza mărturiilor foarte multor români care lucrează ca sezonieri în străinătate, este foarte limpede că avem o mare problemă: nu reușim să facem mare lucru pentru protecția acestora, nu reușim deloc să ne asigurăm că sunt respectați, plătiți corespunzător și ocrotiți împotriva bolilor profesionale sau contagioase (cum este cazul în acest moment!). Este absolut rușinos că în ultimii ani s-a creat o adevărata cultură de denigrare și stigmatizare a muncitorilor migranți români. Aceasta a pornit inclusiv de la declarațiile ofensatoare ale unor parlamentari precum Cătălin Rădulescu, Carmen Dan, Șerban Nicolae, Teodor Meleșcanu sau Nicolae Bădălău, dar și modul neprofesionist și lipsit de respect în care au fost diasporenii tratați de către autoritățile abilitate ale statului din țară și din străinătate.”, a afirmat Daniel Popescu
„Este foarte bine că doamna ministru al muncii i-a încurajat recent pe lucrătorii sezonieri din Germania să facă sesizări atunci când le sunt încălcate drepturile, dar nu este suficient! De multe ori, frica și riscul de a-și pierde locurile de muncă îi împiedică să alerteze autoritățile. De aceea, este nevoie de o abordare preventivă și pro-activă din partea autorităților române, prin care să se asigure faptul că românii sunt respectați și tratați ca cetățeni europeni cu drepturi depline. Românii din străinătate și-au pierdut încrederea în instituțiile din România, iar Guvernul actual a ratat ocazia să arate că românii sunt tratați cu respect la granițe, la revenirea în țară.Să ne amintim ce s-a întâmplat în plină pandemie, în 9 aprilie, când sute de români s-au înghesuit pe aeroportul din Cluj ca să plece în Germania. Sau de zecile de mii de români blocaţi și înghesuiți la graniţa dintre Ungaria și România sau dintre Austria și Ungaria.”, a conchis deputatul de diaspora.
Merită amintit că, potrivit presei, circa 16.000 de români au plecat la muncă în străinătate din 9 aprilie și până în prezent către țări de destinație precum Germania, Austria, Olanda sau Marea Britanie.