Uniunea Salvați România își exprimă îngrijorarea față de acțiunile autorităților din Belarus, de suprimare a drepturilor fundamentale ale omului. Decizia președintelui Aleksandr Lukashenko, cunoscut și ca ultimul dictator al Europei, de a folosi violența împotriva protestatarilor pașnici de pe străzile Minskului, este un fenomen îngrijorător care trebuie stopat cât mai curând.

USR transmite că democrația, drepturile omului și statul de drept sunt valori fundamentale care au adus prosperitate, dezvoltare și libertate tuturor cetățenilor din statele Uniunii Europene și reprezintă obiective pentru cetățenii din majoritatea statelor europene.

”Este firesc ca și cetățenii din Belarus să își dorească ca statul lor să pornească pe calea democrației și a principiilor și valorilor europene și nimeni nu le poate interzice acest deziderat! Într-o țară dominată de interese dictatoriale, de amestecul fără perdea din partea Moscovei și de fraudă și manipulare ridicate la rang de politică de stat, cetățenii care protestează în aceste zile reprezintă o rază de speranță care trebuie ținută în viață.”, declară președintele USR, Dan Barna. 

USR face apel la implicarea comunității internaționale. Sunt necesari pași în plus, pași care să depășească nivelul simplelor declarații și găsirea unor soluții concrete care să oprească violențele comise de autoritățile de la Minsk împotriva propriilor cetățeni, mai ales dacă se adeverește că există morți și răniți din rândul protestatarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.