Singurul proiect de ţară al PNL este cel al declanşării alegerilor anticipate, şi nicidecum o strategie politică şi administrativă îndreptată înspre bunăstarea şi creşterea calităţii vieţii românilor.

Acest fapt este demonstrat de programul de guvernare şi lista miniştrilor încropite de Florin Cîţu, fără un minim dialog cu forţele parlamentare pentru a creiona o majoritate care să susţină acest nou guvern copy-paste.Să vii în Parlament cu aceeaşi listă de incompetenţi, respinşi deja de două ori de Parlament, unii chiar de trei ori după audierile din aceste zile, în condiţiile în care Cîţu, în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, a fost respins de trei ori, reprezintă culmea dispreţului faţă de adevăratele probleme de astăzi ale României.

Constat cu stupoare o letargie paradoxală a liberalilor faţă de pericolele existente în prezent la adresa sănătăţii populaţiei. România trebuie să facă faţă celei mai mari epidemii din ultimele decenii, iar clasa politică este obligată să se ocupe în primul rând de siguranţa oamenilor, nu de dispute politicianiste fără sens. Este de neînţeles cum PNL este preocupat mult mai mult de calculele politice şi electorale decât de pregătirea măsurilor de prevenţie şi gestionare a acestei epidemii, anunţate încă din decembrie 2019.

Actul normativ pentru instituirea carantinei a fost emis tardiv, doar după presiunile publice ale PSD, respectiv după confirmarea primului caz de coronavirus în România. Mai mult, liberalii, în goana lor după distrugere, au vrut să-i demită pe singurii specialişti care ştiu cum trebuie coordonate activităţile în cazul posibilei epidemii de coronavirus.

Pur şi simplu au vrut să-i scoată din sistem pe aceşti specialişti, deoarece s-au opus public privatizării sănătăţii şi mai ales privatizării serviciilor de urgenţă. În realitate, Raed Arafat şi Streinu Cercel sunt singurii oameni care asigură gestionarea acţiunilor de prevenire a epidemiei.În colaborare cu liberalii, este din ce în ce mai clar că punctul final al strategiei preşedintelui Iohannis urmăreşte dizolvarea cât mai rapidă a Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate, ca şi cum aceasta este principala preocupare a românilor. Contrar prevederilor constituţionale, Iohannis va considera căderea guvernului Cîţu ca fiind a doua tentativă nereuşită de învestire a guvernului, şi probabil, ulterior, va iniţia procedura de dizolvare a Parlamentului.În schimb, parlamentarii PSD vor fi preocupaţi în această perioadă de asigurarea cadrului legislativ adecvat pentru ca instituţiile statului să poată acţiona pozitiv şi operativ pentru prevenirea epidemiei de coronavirus şi a altor potenţiale pericole la adresa sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor.Sănătate înainte de toate, nu anticipate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.