Au trecut două luni şi jumătate de la debutul stării de urgenţă, iar guvernul PNL încă nu a prezentat marele plan de susţinere şi relansare economică pe care-l anunţă aproape zilnic. Suntem la începutul verii, dar nu există niciun program asumat oficial de guvernul IOC, Iohannis, Orban, Cîţu.

În aceste condiţii, disperarea ce a pus stăpânire pe români şi pe agenţii economici este una firească. Până acum, totalul măsurilor aplicate efectiv de „guvernul meu” nu însumează nici măcar 1% din PIB, iar perspectivele sunt îngrijorătoare.

Alte state europene s-au repliat la timp pentru a preveni grava criză economică ce va urma, alocând chiar până la 30% din PIB pentru susţinerea economiei şi a populaţiei. Astfel, ţările din jurul nostru au reuşit cu succes să facă faţă acestei provocări de salvare naţională.

În Polonia, măsurile de sprijin înseamnă 16% din PIB, în Ungaria 18-20%, în Bulgaria 11,7% din PIB. Suntem codaşi şi la acest capitol, dar Iohannis şi Orban continuă să-i mintă zilnic pe români, ceea ce este sfidător.Economia ţării este la pământ, cu o cădere de 15% şi cu peste un milion de locuri de muncă pierdute în mai puţin de trei luni.

Din estimările unui studiu specializat, rezultă că un număr de 130.000 de firme nu vor mai redeschide după starea de alertă şi la încetarea şomajului tehnic. Milioane de români vor fi pe drumuri.

Soluţii? Ioc! Fără busolă, guvernul mincinos liberal putea foarte frumos să-şi rezolve moartea clinică în care se află încă de la preluarea guvernării prin preluarea şi aplicarea măsurilor economice pozitive cuprinse în programul PSD „Repornim România”, lansat public încă din 10 mai. Dar nu a vrut! Pentru că, vorba românului, „Prostul dacă nu-i fudul…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.