În urma primei reuniuni cu platformele online la începutul lunii martie, vicepreședinta Comisiei pentru valori și transparență, Věra Jourová, a organizat, pe 27 martie, o teleconferință cu reprezentanți ai Google, Facebook, Twitter, Microsoft, Mozilla și ai asociației comerciale EDiMA, pentru a primi informații actualizate cu privire la răspândirea dezinformării legate de pandemia de coronavirus.
Accesează aici portalul în limba română dedicat răspunsului Comisiei Europene cu privire la COVID-19
Platformele, toate semnatare ale Codului de bune practici privind dezinformarea, au informat că măsurile luate în ultimele săptămâni au contribuit la accesul sporit la informații oficiale (cum ar fi cele publicate de OMS sau de autoritățile naționale de sănătate), precum și la retrogradarea și eliminarea conținutului dăunător. Platformele au confirmat că există un flux constant de informații false și dăunătoare, în principal legate de sănătate, pe care le elimină în număr mare. În mod similar, acestea au pus în aplicare măsurile de eliminare a anunțurilor legate de echipamente de protecție, precum măștile. Cu toate acestea, există lipsuri în aplicarea pe deplin a acestor noi politici.
Vicepreședinta a îndemnat întreprinderile să facă schimb de date relevante cu cercetătorii, cu verificatori ai veridicității informației (fact-checkers), precum și să colaboreze cu autoritățile din toate statele membre și să facă schimb de modele de conținut eliminat, inclusiv cu Comisia.
În urma acestei discuții, vicepreședinta Jourová a declarat: „Salut măsurile ferme luate de platforme și sprijin abordarea axată pe facilitarea accesului la surse oficiale și, în același timp, pe eliminarea conținutului dăunător și a practicilor abuzive sau înșelătoare. Cu toate acestea, atât platformele, cât și autoritățile mai au multe de făcut. Platformele trebuie să își intensifice eforturile pentru a pune în aplicare pe deplin noile politici și pentru a oferi mai multe dovezi că măsurile lor funcționează. De asemenea, este la fel de important să ne intensificăm capacitățile analitice și să ne coordonăm mai bine răspunsul la informațiile dăunătoare.”
Platformele au constatat că a crescut traficul pe site-urile surselor oficiale, în special pentru chestiuni referitoare la sănătate, și au subliniat nevoia de a se menține o calitate superioară a conținutului respectiv în toate limbile.
De la izbucnirea crizei, Comisia a lansat un website dedicat răspunsului la coronavirus. Astăzi 30 martie, lansează, de asemenea, o secțiune dedicată luptei împotriva dezinformării în ceea ce privește pandemia de coronavirus, furnizând materiale pentru a demonta mituri și a facilita verificarea factuală.
În paralel, Serviciul European de Acțiune Externă desfășoară activități de analizare și expunere a dezinformării cu privire la pandemie, provenită de la actori și surse externe; mai multe informații sunt disponibile pe site-ul euvsdisinfo.eu.(link is external)