Comisia a lansat astăzi, 1 septembrie, o consultare publică referitoare la o nouă strategie a UE privind drepturile copilului, care va oferi un cadru de politică pentru toate acțiunile și politicile UE actuale și viitoare privind drepturile copiilor care trăiesc în același loc. Strategia va aborda, de asemenea, provocările existente sau noi în ceea ce privește drepturile copilului, pe care programul actual, care datează din 2011, nu le cuprinde, cum ar fi riscurile asociate utilizării noilor tehnologii și inteligenței artificiale.
Dubravka Šuica, vicepreședintă pentru democrație și demografie, a declarat: „Copiii au nevoie de protecția și de sprijinul nostru pentru a-și dezvolta întregul potențial, inclusiv în situații de urgență, după cum o demonstrează actuala pandemie. Prin noua noastră strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, dorim să ne asigurăm că toți copiii din UE au aceleași drepturi de a primi protecție și acces la servicii, indiferent de originea sau de statutul lor social. De asemenea, prin acțiunea noastră externă, dorim să consolidăm sprijinul și protejarea copiilor din întreaga lume. Consultarea publică pe care o lansăm astăzi va fi un element central în elaborarea strategiei și va determina succesul acesteia”.
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Toți copiii au același drept la sănătate, educație, viață de familie, joacă și agrement; toți copiii au același drept la un nivel de viață îndestulător și la protecție împotriva abuzurilor și a prejudiciilor. Cu toate acestea, în practică nu toți copiii beneficiază de aceleași drepturi. Noua noastră strategie este menită să ofere o abordare coerentă și cuprinzătoare pentru ca drepturile copiilor să se aplice în mod egal în întreaga UE. Pentru a ne asigura că strategia noastră este adecvată scopului său, colaborăm îndeaproape cu organizațiile pentru drepturile copilului, astfel încât vocile și opiniile copiilor să devină parte integrantă a pregătirii acestui proiect important. Pentru a reuși, trebuie să cunoaștem și punctul de vedere al publicului larg, motiv pentru care îi încurajăm pe toți cetățenii să se exprime”.