Înscrierea unităţilor sanitare din ambulatoriu în procedura de acreditare a fost tematica unei întrebări adresate în această săptămână preşedintelui – secretar de stat – al Agenţiei Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate, Vasile Cepoi, de către deputatul PNL Găvrilă Ghilea.

Parlamentarul bihorean a semnalat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, asociaţiile medicilor de familie, ale medicilor stomatologi şi ale medicilor din ambulatoriile de specialitate au acuzat condiţiile prohibitive ale procedurii de acreditare a cabinetelor şi poziţia de monopol a nou înfiinţatei Autorităţi Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, „care se substituie şi dublează practic competenţele de control, standardizare şi evaluare a serviciilor de sănătate, de acreditare şi monitorizare a unităţilor sanitare ale Direcţiilor de Sănătate Publică, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Colegiului Medicilor”.Deputatul liberal a mai susţinut că, deşi în cele mai multe state UE, micile cabinete medicale sunt exceptate de la parcurgerea procedurilor de acreditare, care sunt impuse exclusiv unităţilor spitaliceşti, „unul din efectele aplicării prevederilor acestui act normativ va fi dispariţia acestora şi preluarea portofoliilor de pacienţi asiguraţi de către marile lanţuri de clinici medicale, singurele entităţi care vor putea suporta financiar cheltuielile aferente”, solicitând statistica la zi a înscrierii unităţilor sanitare din ambulatoriu în procedura de acreditare şi numărul celor care au fost deja evaluate pentru a-şi desfăşura activitatea în următorii cinci ani în relaţii contractuale cu sistemul de asigurări de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.