3D European Union and Romania flags - great for topics like cooperation, agreement, partnership, membership etc.

Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, spune că România va beneficia de un adevărat Plan Marshall al Uniunii Europene în următorii 6 ani şi dă exemplul administraţiilor publice liberale din Oradea, Cluj, Sibiu sau Alba Iulia care au reuşit să schimbe cu totul faţa oraşelor prin proiecte europene de sute de milioane de euro, în numai patru ani:

”Am rămas stupefiat când i-am auzit pe cei din PSD că Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie zeci de miliarde de euro în anii următori, ca să majorăm pensii, salarii sau alte beneficii sociale.

La început am crezut că cei din PSD nu mai pot să scape niciodată de minciună, pentru că le-a intrat în sânge şi este adevăratul lor mod de viaţă. Apoi mi-am dat seama că cei din PSD chiar nu ştiu ce înseamnă fondurile europene nerambursabile, pentru că atât guvernele socialiste, cât şi primăriile conduse de PSD nu au realizat niciun proiect din resursele pe care le-am avut la dispoziţie în ultimii ani.Într-un contrast puternic cu cei din PSD, primarii liberali de la Oradea, Cluj, Sibiu sau Alba Iulia au adus în oraşele lor sute de milioane de euro gratuiţi, din care au modernizat drumurile, clădirile, canalizările, şcolile şi spitalele, precum şi sistemele de termoficare sau cele de transport în comun.

Acolo unde oamenii au avut şansa să aibă un primar PNL, la fiecare 10 de euro investiţi, 70 de euro au venit de la Uniunea Europeană, pentru că s-au elaborat proiecte şi s-au făcut investiţii în viitor! Dacă treci astăzi prin oraşe precum Craiova, Piteşti, Slatina, ai impresia că nici nu au trecut 30 de ani de la căderea comunismului, căci multe lucruri au rămas neschimbate.Succesul preşedintelui Iohannis şi al Guvernului PNL, materializat în negocierea unui plan de dezvoltare pentru ţara noastră în valoare de circa 80 de miliarde de euro, reprezintă o şansă istorică pentru România. Niciodată nu am avut la dispoziţie atâţia bani gratuiţi, doar ca să ne dezvoltăm.Numai că, această sumă uriaşă nu o să vină în ţara noastră de la sine.

Nimeni să nu se aştepte că ne vor intra banii automat în buzunare! Pentru fiecare euro nerambursabil, atât Guvernul, cât şi administraţiile publice locale trebuie să întocmească în perioada imediat următoare proiecte serioase, cu obiective reale de dezvoltare, cu stadii de execuţie şi fără încercări de sifonare a banilor.Aşadar, alegerile locale din septembrie au şi această miză uriaşă, de a multiplica succesul administraţiilor locale liberale la nivelul întregii ţări.

Personal, îmi doresc ca Municipiul Craiova, capitala Olteniei, să arată în următorii 4 ani la fel ca Oradea sau Clujul, adică să aibă drumuri şi trotuare noi, sisteme de canalizare care nu crapă la prima ploaie, autobuze curate şi nepoluante, şcoli şi spitale renovate şi bine dotate. Craiova nu a dus lipsă de bani! Oricine poate să vadă în rapoartele Curţii de Conturi unde s-au scurs banii craiovenilor. Din păcate, ca în toate administraţiile conduse de PSD, banii s-au prăpădit pe lucruri puţin folositoare, iar fondurile europene nu au fost accesate mai deloc. Dacă nici acum nu facem schimbarea în administraţie, apoi nu ştiu când vom mai avea un moment atât de bun!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.