La un an de la campania CFR – CIFRELE DEZASTRULUI, Știrile Digi FM se întorc la subiectul situației în care se află infrastructura feroviara din România.

În noua campanie, CFR ȘI DRAGOSTEA DE ȘINE, aflați ce s-a schimbat din mai 2018 până astăzi, ce spune conducerea Căilor Ferate Române, ce spun sindicatele și ce spun călătorii despre întârzierile trenurilor, incidente pe calea ferată si banii alocați acestui domeniu.

Materialele publicate anul trecut pe www.digifm.ro si în cadrul Știrilor DIGI FM au ajuns pe masa șefilor CFR și, acum, sunt studiate în Parlamentul României pentru că sub-finanțarea domeniului feroviar ne-a adus în situația de a fi ultima țară din Uniunea Europeană la capitolul ,,bugete alocate traficului de călători și marfă pe calea ferată”. Conducerea CFR a acceptat să stea de vorbă cu DIGI FM și chiar să-și noteze sugestiile noastre pentru îmbunătățirea situației.

Știrile Digi FM continuă acest demers dedicat situației infrastructurii feroviare în contextul în care într-un singur an, în 2018, călătorii români au pierdut 6 ani prin trenuri. La atât se ridică întârzierile cauzate în principal de infrastructura învechită și, apoi, de lipsa de bani pentru locomotive noi. ,,Este timpul oamenilor pe care statul român îl irosește pentru că nu a investit 30 de ani în infrastructura feroviară. Cine le dă acestor oameni timpul înapoi? Acesta e motivul pentru care Știrile Digi FM continuă campania dedicata infrastructurii feroviare. Am avut surpriza să purtăm un dialog foarte interesant cu noua conducere de la CFR Călători, ne-au ascultat sugestiile și a fost surprinzător că, după câteva luni de la discuțiile pe care le veți auzi la Știrile Digi FM, au început să se ridice restriicții de viteză pe unele tronsoane. Noi credem că se poate face mai mult pentru oamenii care merg cu trenul”, spune Adina Leoveanu care s-a ocupat de noua campanie a Știrilor Digi FM ,,Căile ferate române și dragostea de… șine”. Cât mai durează până vom circula ca în vestul Europei cu trenuri de mare viteză? Sunt doua răspunsuri pe care le-am aflat din documente interne ale CFR și din declarații făcute in exclusivitate pentru Știrile DIGI FM. Avem nevoie de 50 de miliarde de lei pentru a repara și moderniza infrastructura feroviara.

Noua campanie ,,Căile ferate române și dragostea de șine” va începe din 29 august la Știrile Digi FM și pe www.digifm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.