Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, a acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, Partidul Mişcarea Populară de ipocrizie şi de folosirea unui limbaj politic extrem de agresiv şi cu termeni indecenţi, care nu-şi au locul în spaţiul public.“Am văzut cum un lider PMP îşi făcea poze, extrem de mândru, la Palatul Cotroceni, cu ocazia semnării pactului iniţiat de către preşedintele Iohannis.

Aceasta mi se pare culmea ipocriziei: PMP semnează cu mândrie un pact despre valorile europene ale României, în condiţiile în care trimite drept europarlamentar un turnător dovedit al Securităţii, în persoana fostului preşedinte Traian Băsescu.

Deci, acestea sunt, mai precis, valorile europene ale PMP. Este o demonstraţie de ipocrizie şi de oportunism politic”, a declarat Beatrice Tudor.Totodată, deputatul PSD de Bucureşti a mai criticat limbajul folosit de către deputatul PMP Marius Paşcan într-un comunicat de presă în care membrul Mişcării Populare o ataca pe Premierul Dăncilă.“Sunt la fel de şocată de tupeul PMP manifestat la Cotroceni, pe cât sunt de şocată de limbajul folosit de către deputatul Paşcan în cel mai recent comunicat al său împotriva doamnei premier Dăncilă.

Cu atât mai descalificabil este gestul domnului Paşcan cu cât acesta este un membru al Comisiei pentru Cultură. Termenii comunicatului de presă, dintre care unii nu pot fi reproduşi din motive de decenţă şi igienă a limbajului, nu doar că îl descalifică pe domnul Paşcan, ca deputat, dar îl condamnă şi ca un bărbat frustrat şi violent, cel puţin la nivel de limbaj. Consider că domnul Paşcan îi este dator cu scuze publice doamnei premier Dăncilă”, a mai afirmat Beatrice Tudor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.