Deputatul Bogdan Cojocaru, lider al TSD, susţine că audierile pentru membrii noului Guvern liberal vor fi o mascaradă, în condiţiile în care miniştrii vor veni în comisii, dar vor şti că propriul partid nu le va da ulterior votul în plenul Parlamentului.Bogdan Cojocaru afirmă că va fi “comedie mare“ în Parlament la începutul acestei săptămâni, când miniştrii guvernului Orban 2 se vor prezenta la audieri în comisiile de specialitate.“Cum se vor prezenta aceşti oameni în faţa comisiilor? Vor începe să spună ce buni sunt şi ne vor ruga să le dăm votul? Ce-o mai fi şi asta?

Ne aşteptăm la o mascaradă, pentru că nimeni nu-i va lua în serios, probabil că şi unii parlamentari liberali vor râde de ei. Cum să-i privim oare pe aceşti miniştri care se comportă ca simpli măscărici într-o comedie regizată, ştiind că se vor prezenta la audieri, iar propriul partid va vota împotriva învestiturii lor?“, a afirmat deputatul Bogdan Cojocaru.El consideră că s-a ajuns la această situaţie pentru că “actualul Guvern nu este decât o marionetă în mâna liderului suprem de la Cotroceni”.Liderul TSD adaugă că tot ce petrece pe scena politică arată “nivelul penibilului la care se află guvernarea PNL, pentru care procentele din sondaje sunt mai importante decât problemele ţării”.“Ridicolul nu ucide, însă actuala stare de fapt ne confirmă faptul că ţara este condusă oligarhic de o singură persoană, iar restul aparatului guvernamental reprezintă doar anexe care urmează soarta suveranului suprem.

Românii trebuie să conştientizeze că aceşti cetăţeni ajunşi miniştri liberi de orice sarcini se vor prezenta săptămâna viitoare la ghilotina politică iniţiată de proprii lor colegi. Aceşti domni fără pic de personalitate au fost, timp de câteva luni, miniştrii acestei ţări, într-o guvernare care va fi trecută în istoria României la capitolul erată“, mai spune liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.