Alianța USR PLUS îi cere premierului Ludovic Orban să reia în timpul rămas până la finele acestei luni procedurile pentru includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO pentru a putea conferi acestui sit un mijloc de promovare fără egal pentru o dezvoltare economică și socială durabilă.

Numai dacă se face acest demers, dosarul va putea fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO în timp util pentru a putea fi analizat în baza rapoartelor existente ale experților internaționali. Dacă nu se respectă acest termen, procedura de înscriere va trebui reluată, iar resursele alocate din nou, pentru o procedură nouă.
Alianța USR PLUS avertizează că nu mai putem permite să continue aceste amânări cauzate de decizii proaste, lipsă de profesionalism și transparență la vârful statului să continue.


Reluarea procesului de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO a fost unul dintre punctele importante din acordul încheiat de USR cu PNL pentru a vota Guvernul PNL, iar premierul a primit mai multe notificări din partea parlamentarilor USR cu privire la termenul limită.

Pe 1 februarie 2020 expiră termenul până la care Guvernul PNL poate trimite la UNESCO scrisoarea prin care să solicite ca Roșia Montană să intre în patrimoniul mondial, adică reluarea procesului început în 2016, în timpul guvernării tehnocrate, și care a fost stopat de PSD.

Recunoașterea internațională a valorii universale a patrimoniului național este una dintre îndatoririle impuse de legea românească și de Convenția UNESCO semnată de România. Recunoașterea internațională a Roșiei Montane ar însemna adăugarea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial alături de bisericile cu pictură exterioară din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei, bisericile de lemn din Maramureș și Delta Dunării.

Comisia Națională a Monumentelor Istorice a recomandat oficial, în 2011, Ministerului Culturii înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial. La fel, și Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, corpul experţilor din cadrul UNESCO – în luna mai 2018. Nu există nicio justificare pentru a continua demersul PSD-ist de sistare a acestui proces.

Depinde doar de noi ca Roșia Montană să devină parte integrantă din oferta turistică internațională de excepție a României.

Așteptăm de la Guvernul condus de Ludovic Orban să dea dovadă de profesionalismul și eficiența administrativă promise pentru a depăși cât mai repede piedicile birocratice care întârzie depunerea dosarului să-și respecte promisiunile asumat prin programul de guvernare, la punctul 10: „Reluarea procesului de includere a Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO”.

„În urmă cu două săptămâni, am solicitat, oficial și public, Guvernului Orban, să respecte promisiunea făcută la învestire la solicitarea USR: de reluare a procedurilor pentru înscrierea Roșiei Montane în UNESCO. De atunci, zeci de mii de cetățeni i-au scris lui Ludovic Orban și miniștrilor din Cabinetul lui, cerând același lucru. Pe străzile și pe clădirile din București au apărut mesaje uriașe cu aceeași cerere imperativă. Au mai rămas trei zile până la data limită de reluare a procedurilor, iar domnul Orban ne transmite public că ”se mai gândește”, că ”mai analizează”. Ce mai analizează? Dacă își ține sau nu cuvântul dat și promisiunea făcută? Dacă pleacă urechea la minciunile celor de care a ascultat și Viorica Dăncilă, când a blocat dosarul? Nu repet, acum, toate argumentele care demonstrează că includerea Roșiei Montane în UNESCO ar avantaja România în litigiul cu compania minieră și ce oportunități uriașe de dezvoltare pentru localitate și zonă pierdem. Îi mai transmit un singur lucru domnului prim-ministru: să se gândească la ce au pătimit toți liderii politici care au trădat Roșia Montană și tot ce înseamnă această localitate pentru istoria și cultura națională și universală.”, transmite senatorul USR Mihai Goțiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.