În cel de-al doilea tur, românii sunt așteptați la vot în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie.

Programul secțiilor de votare din diaspora

vineri, 22 noiembrie – orele 12:00 – 21:00;
sâmbătă, 23 noiembrie – orele 7:00 – 21:00;
duminică, 24 noiembrie – vorele 7:00 – 21:00.

Organizarea celor 835 de secţii de votare din străinătate reprezintă rezultatul eforturilor susţinute şi al implicării tuturor şefilor de misiuni şi a personalului Corpului Diplomatic şi Consular aflat în coordonarea acestora. Subliniem că buna funcţionare a unui număr record de secţii de votare în afara ţării, în condiţiile desfăşurării votului pe parcursul a trei zile, pentru fiecare dintre cele două tururi de scrutin, implică atât o coordonare strânsă între instituţiile partenere (Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), cât şi cooperarea cu formaţiunile politice care vor nominaliza reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi cu comunităţile de români din străinătate”, se arată într-un comunicat MAE.

SURSA DIGI 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.