Cele doua echipe la intonarea imnului de stat alaturi de steagul Romaniei la meciul de fotbal dintre Romania si Serbia, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 14 octombrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Vești bune pentru telespectatorii Prima TV. Televiziunea generalistă parte a Grupului Clever va difuza meciurile echipei reprezentative de fotbal a României în următorii 4 ani.

            O superofertă pe placul microbiștilor, 20 de meciuri ale echipei naționale în perioada 2022-2026 vor fi pe Prima TV și primaplay.ro: preliminariile UEFA Euro 2024 și FIFA World Cup 2026, dar și meciuri din cele două ediții ale UEFA Nations League!

”Misiunea Prima TV este să ofere programe de calitate, iar partidele Naționalei de fotbal sunt parte din statementul stației noastre în fața publicului român, de a difuza conținut relevant pentru telespectatori. De aceea, din 2022, Prima TV va difuza meciurile echipei reprezentative, care cu siguranță vor stârni interesul iubitorilor fotbalului și ne vor poziționa în topul televiziunilor din România. Avem încredere că vom oferi transmisiuni de calitate, o acoperire editorială pe măsură și sperăm ca și rezultatele Naționalei să fie unele care să bucure suporterii români”, a declarat Simona Mazilescu, director operațional Prima TV.

Primele meciuri ale echipei naționale de fotbal a României transmise de Prima TV și primaplay.ro vor fi cele din timpul ediției UEFA Nations League. În iunie 2022 sunt programate primele 4 meciuri din această competiție. UEFA Nations League este importantă și prin prisma faptului că asigură calificarea, din play-off, la turneul final UEFA EURO 2024, care se va desfășura în Germania. Preliminariile UEFA EURO 2024 vor debuta în martie 2023.

 

Credit foto: Sport Pictures

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.