Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Astăzi, 4 iunie, sărbătorim 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, eveniment care marchează recunoaşterea internaţională a Unirii României.
Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate Învingătoare din Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar. În total, Tratatul a fost semnat de 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte, şi Ungaria, pe de alta parte.
Tratatul de la Trianon nu a însemnat doar consfinţirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci şi confirmarea drepturilor civile şi politice ale românilor care constituiau populaţia majoritară în acest teritoriu.De asemenea, Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, care a permis naţiunilor care trăiau în acest imperiu să-şi formeze propriile state naţionale.
Tratatul constituie un document politic şi juridic de o importanţă deosebită pentru naţiunea română şi un element esenţial al realităţilor geopolitice actuale la nivel european.La iniţiativa colegilor mei senatori, Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae, a fost adoptată, în data de 13 mai 2020, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, un proiect care avea drept scop instituirea prin lege a sărbătoririi zilei de 4 iunie. Proiectul are o semnificaţie deosebită, mai ales în contextul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului.
Din păcate, deşi legea se află la promulgare din data de 19 mai, domnul preşedinte Klaus Iohannis nu a promulgat-o încă. După tiradele domnul preşedinte cu privire la aşa-zisele înţelegeri subterane ale PSD cu UDMR, este incredibil că a amânat promulgarea legii de instituire a Zilei Tratatului de la Trianon, în condiţiile în care chiar şi liberalii au votat proiectul în plen.Sigur, sunt convinsă că fiind o lege complexă, cu 4 articole mari şi late, domnul preşedinte şi structurile de specialitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale au nevoie de un termen suficient pentru a analiza dispoziţiile legii, înainte de a o promulga.
E păcat că Ziua Tratatului de la Trianon nu a putut fi sărbătorită în mod oficial la împlinirea Centenarului, iar vina aparţine exclusiv preşedintelui Iohannis.Indiferent de situaţie, sărbătorirea Zilei ţine de propria noastră conştiinţă şi merită marcată simbolic de toţi cei care simt şi gândesc româneşte.La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!