Comemorarea victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989 a avut în acest an o încărcătură specială, dincolo de simbolistică şi amintirea celor care, pentru libertatea tuturor, şi-au dat viaţa în urmă cu aproape 3 decenii.
Manifestaţiile din seara zilei de 22 Decembrie, în Bucureşti, Iaşi şi alte oraşe importante ale României, au avut rolul de a atrage atenţia şi asupra momentului periculos pentru democraţia noastră încă tânără.Acest final de an ne-a adus mai aproape simbolurile şi idealurile Revoluţiei Române, în contextul unei puteri tot mai abuzive, care acţionează cu o samavolnicie greu de imaginat în istoria noastră recentă. Românii înţeleg riscul subjugării de către coaliţia PSD-ALDE a instituţiilor care asigură funcţionarea statului de drept european.Adoptarea Ordonanţei de urgenţă care instituie noi taxe şi impozite, în ciuda protestelor mediului economic, şi plasarea în fruntea acestor decizii a unui individ condamnat pentru corupţie reprezinta o acţiune greu de imaginat în urmă cu 2 ani. Spectrul adoptării OUG privind amnistia şi graţierea semnifică întoarcerea României într-o eră neagră, care afectează democraţia şi parcursul european.În Decembrie 1989 românii au avut de înfruntat gloanţele şi dezinformarea unui regim opresiv ajuns la apogeu. Riscurile pe care adevăraţii revoluţionari şi le-au asumat au fost infinit mai mari decât cele de astăzi, pentru că putem încă folosi instrumentele pe care democraţia ni le oferă. Dar nu putem să ne resemnăm în faţa acestui tăvălug incredibil pornit de PSD şi ALDE împotriva tuturor românilor, prin propaganda declanşată ca o maşinărie infernală, susţinută din banii publici.Dacă responsabilii pentru atrocităţile din timpul Revoluţiei de la 1989 sau pentru cele din timpul mineriadelor încă îşi mai aşteaptă pedeapsa, nu avem voie să lăsăm ca democraţia greu câştigată să fie ştearsă cu buretele de nişte indvidizi care îşi urmăresc doar propriile interese meschine şi ale căror nume nu merită nici măcar să le scriem. Nu există nici un mister în legătură cu liderii politici şi acoliţii lor care vor să ne dezbine şi să ne scoată în afara Uniunii Europene!Iată de ce 2019 va fi un an de grele încercări. Avem de apărat fiecare redută a democraţiei noastre, iar cea mai potrivită armă pe care încă o avem la dispoziţie este votul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.